România este pe lista roşie europeană şi a solicitat deja ajutor statelor europene în privinţa echipamentelor, dar şi a medicamentelor.
Chiar dacă 43.000 de români s-au vaccinat ieri cu prima doză, va dura până când imunitatea va fi atinsă.
De asemenea, Virgil Musta consideră că e nevoie de un lockdown general, precum cel instituit în primăvara lui 2020, pentru că situaţia a ajuns prea gravă. Practic, măsurile anunţate de Klaus Iohannis nu mai sunt de ajuns în acest punct.
"Avem nevoie de măsuri de restricţionare şi de împiedicare a transmiterii virusului, pentru că este singura metodă eficientă la ora actuală ca să ţinem sub control numărul mare de cazuri. Au scăpat de sub control cazurile. Pe zi ce trece apar tot mai multe. Încă suntem sub faza ascendentă a acestei pandemii şi trebuie stopată contaminarea şi transmiterea virusului.
Vaccinarea este importantă şi esenţială pentru ca la un moment dat, această boală să nu mai dea forme severe şi o mortalitate atât de mare, dar nu se poate face o vaccinare atât de repede ca să stopăm acest val.
De aceea, această măsură de vaccinare trebuie însoţită de măsuri nespecifice de prevenţie şi acestea sunt distanţarea socială, purtarea măştii şi igiena foarte bine a tegumentului.
Modul în care sunt ele aplicate, intensitatea lor, aici sunt specialişti de Sănătate Publică şi ei trebuie să facă aceste recomandări şi vom vedea eficienţa lor, dar şi felul în care oamenii le respectă. Degeaba se dau astfel de măsuri dacă lumea nu este dispusă şi nu doreşte şi nu este cumva obligată să respecte.
Secţia de Terapie Intensivă lucrează la capacitate maximă de peste trei săptămâni, în sensul că dacă se eliberează un loc, imediat este ocupat de o persoană. Atât secţia de Boli Infecţioase, cât şi de Pneumologie, care se ocupă de pacienţii COVID, lucrează la capacitate maximă. În momentul când externăm pacienţi, imediat preluăm din UPU fome severe de boală care aşteaptă să fie internaţi în spital", a afirmat medicul Virgil Musta la Antena 3.