Virgil Musta: ”Nu pot uita strigătul de disperare și ajutor al unor copii care și-au îmbolnăvit părinții”

Începutul războiului cu virusul și „norocul” Spitalului Victor Babeș din Timișoara

”Anul 2020 a fost un an cu totul altfel față de toți anii pe care i-am trăit la patul bolnavilor, de peste 30 ani. Dacă până acum practicam o medicină cu care toată lumea era obișnuită, consultând în ambulatoriu de specialitate sau la patul bolnavului, începând din februarie 2020 am intrat într-un război cu un virus deosebit de parșiv, despre care nu știam mare lucru, ci doar că a făcut ravagii în China și a ajuns și în Europa, prin Italia. Știam că va veni și la noi și am început să ne pregătim. Nu puteam începe războiul fără să fim pregătiți.

Norocul a făcut că în luna noiembrie 2019, două colege au participat la un curs de biosecuritate în București la Spitalul „Matei Balș”. Analizând cu acestea ceea ce au învățat, am reorganizat structural și funcțional spitalul. Ne-am reorganizat activitatea, am procurat echipamente de calitate pentru a fi protejați. Toate acestea au făcut că echipa să aibă încredere, să fie unită și să depună toate eforturile pentru reușită.

După cum vedeți prioritatea numărul 1 era ca personalul medical să fie protejat împotriva infecției, pentru a avea cine să îngrijească pacienții. Într-un război, dacă dorești să-l câștigi, trebuie să ai grijă de proprii soldați. Am încercat să sprijin și colegii din alte specialități pentru a se feri de îmbolnăvire. Viața în spital era alta, mai puțină socializare, echipe mici, că în situația în care un membru al echipei se îmbolnăvește să nu trebuiască să iasă prea mulți din luptă.

Al doilea obiectiv în această luptă era să aflăm cât mai multe despre inamic. În acea perioada eram avid de cunoaștere (și încă mai sunt). Am participat la foarte multe conferințe internaționale online, analizam studii și citeam cât puteam de mult literatură de specialitate. Era o perioadă cu multe necunoscute, dar și cu multe rezultate contradictorii. Analizam și treceam prin filtrul meu de gândire tot ceea ce citeam. Acest fapt a permis echipei mele să aibă unele dintre cele mai bune rezultate în lupta cu acest virus.

”Am încercat să tratăm pacientul, și nu boala”

Împreună cu echipa am încercat să tratăm PACIENTUL și nu boala, adică am individualizat fiecare tratament și am fost atenți la toate detaliile, lucru care consider că a făcut diferența.

Și a mai fost un lucru important în reușita noastră. Încă de la începutul pandemiei am considerat că lupta nu se câștigă la nivelul spitalului, ci în comunitate, prin informarea corectă a populației despre boală și cum trebuie să prevină îmbolnăvirea. Este motivul pentru care am încercat să comunic cât mai mult, din dorința sinceră de a ajuta oamenii, să cunoască ce este adevărat în acest război mediatic și ce este fakenews, pentru a putea decide în cunoștință de cauză ceea este mai bine pentru ei.

Totodată, am încercat să fiu un sprijin pentru toți în acest război dificil cu virusul, spunându-le ce trebuie să facă pentru a nu se îmbolnăvi sau dacă erau deja infectați, cum ar putea să învingă virusul. Încă de pe băncile facultății am învățat că relația și comunicarea medic-pacient este esențială în reușita cu orice boală.

Iată deci, a fost un an cu totul altfel în muncă noastră de zi cu zi, deosebit de greu, cu momente bune și rele, dar care ne-au și întărit. La finele anului pot spune însă: personalul muncește non-stop din greu și este epuizat.

”Unii, de frică, preferau să sufere acasă decât să meargă în sistemul de sănătate”

Mulți pacienți au fost speriați, au fost bulversați, accesul lor la alte servicii medicale a fost mult îngreunat, iar unii de frică preferau să sufere acasă decât să meargă în sistemul de sănătate. Astfel multe din patologiile cronice au fost neglijate în acest an.

A fost un an deosebit de greu atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.

Datorită rezultatelor profesionale și comunicării bune, în scurt timp spitalul nostru și munca echipei a căpătat notorietate. Și trebuie să recunosc că am profitat din plin de acest lucru, spitalul, în cel mai scurt timp, a fost parțial renovat. Ne-am dotat cu echipamente medicale de diagnostic și terapie de ultima generație, ceea ce ne permite la ora actuală să fim un spital de excelență în domeniul îngrijirii pacienților cu Covid-19, putând rivaliza cu orice spital din lumea civilizată.

Am îmbunătățit condițiile hoteliere pentru pacienții noștri. Dar toate acestea nu le-am fi putut efectua fără solidaritatea comunității noastre, care ne-a ajutat, în mod exemplar. Acest lucru însă ne-a și obligat. Întreagă echipa s-a dăruit pentru a salva cât mai multe vieți.

Sigur am făcut și lucruri bune și greșeli, pentru că este uman, mai ales în presiunea luptei zilnice cu acest virus și a numărului mare de îmbolnăviri în forme severe. Însă, ceea ce știu sigur, este că am încercat (și o voi face în continuare) să fac tot ce pot eu, prin energia și expertiza mea, astfel încât să putem salva cât mai mulți oameni, fie să-i ajutăm să treacă mai ușor peste această boală, fie să facă ceea ce e necesar pentru a se feri.

Nu pot uita strigătul de disperare al unor copii

Au fost multe situații care m-au marcat. Nu pot uita strigătul de disperare și ajutor al unor copii care și-au îmbolnăvit părinții și care au ajuns intubați pe secția de terapie intensive. Ar fi dat orice să poată întoarce timpul înapoi, ar fi dat orice să fi fost mai înțelepți și să dea crezare specialiștilor.

Nu pot uita imaginea descrisă de colega mea, care trebuia să interneze o pacientă în stare foarte gravă, dar toate locurile de la terapie intensivă erau ocupate. Șansa ei a venit în urma decesului unui caz de pe terapie.

Nu voi putea uita tragediile familiare petrecute în acest spital, dar nici bucuria momentului externării pentru alții. Pentru unii pacienți lupta s-a dat chiar între viață și moarte, unde, în afară de eforturile noastre, numai Bunul Dumnezeu a lucrat pentru a-i salva.

Perioada acesta de pandemie va lăsa pentru unii urme adânci în suflet, stres, frustrări, tragedii, iar în 2021 va trebui să lucrăm la vindecarea rănilor.

Vrem o viață „plină de viață”, dar cu risc pentru sănătate, sau o viață mai echilibrată, dar îmbogățită sufletește?

”Va trebui să ne schimbăm mentalitatea, să punem accent pe sănătate și pe un stil de viață sănătoasă”

În anul 2021 vom continua lupta cu acest virus, cu arme noi, mai eficiente; cu vaccinuri, medicamente noi, cu noi cunoștințe care încetul cu încetul ne vor permite să stăpânim pandemia.

Sigur va trebui să ne schimbăm, pentru că pe viitor, când vom mai întâlni o astfel de situație, să fim mult mai pregătiți. Va trebui să ne schimbăm mentalitatea, să punem accent pe sănătate și pe un stil de viață sănătoasă. Înseamnă controale medicale anuale, să punem accent pe prevenție pentru a nu ajunge în situațiile de risc în care foarte mulți dintre noi s-au aflat în această perioadă, să ne hrănim sănătos, să facem mișcare, sport, să evităm stresul, să creștem nivelul de igienă individual, dar și al societății, să milităm pentru diminuarea poluării. TREBUIE să fim responsabili și solidari.

Toată societatea trebuie să analizeze ce am făcut bine, ce am făcut rău, fără patimi, fără partipriuri și apoi să ne punem împreună la masă pentru a vedea ce trebuie făcut în continuare.

Numai așa vom deveni puternici și vom trece mult mai ușor peste provocări la fel de intense, iar viața noastră va întra într-o „nouă normalitate”.

La cumpăna dintre ani va trebui să medităm serios între tendințele poate normale, de a duce o viață „plină de viață” dar cu risc mare de a ne afecta sănătatea sau poate chiar viață, și o viață poate mai echilibrată, dar îmbogățită sufletește, prin care respectând cu strictețe recomandările profesioniștilor în domeniu să infrângem acest virus, să câștigăm războiul și într-un mod responsabil să revenim la “nouă normalitate”, vii, sănătoși și ÎNVINGĂTORI.

Sursa. Mediafax