"Din păcate, apar o serie de astfel de știri, unele mai bine documentate, altele din primul moment îți dai seama că e fake-news. În unele știri se spunea că nu e recomandabil să dai Nurofen, deoarece Nurofenul permite receptorilor pe care se fixează virusul să fie exprimați și astfel ar favoriza această infecție, ceea ce nu s-a dovedit.
Pentru că această știre a avut o viralizare foarte mare, Organizația Mondială a Sănătății a dat un comunicat în care spune că nu este verificată, că nu sunt dovezi științifice pentru această acțiune a Nurofenului, motiv pentru care se poate da ca antiinflamator în cazul în care este necesar pentru terapia unui sindrom inflamator sau febril", a declarat Virgil Musta, pentru Dc News.