Antena 3 CNN Actualitate Viorica Dăncilă, declarații în Parlament înainte de moțiune

Viorica Dăncilă, declarații în Parlament înainte de moțiune

<1 minut de citit Publicat la 09:17 18 Iun 2019 Modificat la 09:17 18 Iun 2019
Viorica Dăncilă, declarații în Parlament înainte de moțiune
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații în Parlament, în cadrul unui eveniment referitor la strategia privind prevenirea și lupta împotriva antisemitismului și a rasismului

„Salut prezența la această conferință internațională a conducerii și membrilor Congresului, a coordonatorilor naționali pe antisemitism, a reprezentanților comunității evreiești din toată lumea, dar și ai conducerii și membrilor Federației Comunităților Evreiești din România. Le mulțumesc nu doar pentru prezența lor astăzi la București, ci și pentru întreg sprijinul pe care l-au acordat proiectelor președinției române dedicate combaterii antisemitismului. Președinția română a Consiliului UE a fost strâns legată de valorile fundamentale europene, de coeziune, inclusiv în sensul acceptării și promovării acestor valori în cadrul unei Uniuni în permanentă schimbare”, a spus Dăncilă. 

×
Etichete: viorica dancila
x close