”117 convorbiri telefonice astăzi. 210 de mesaje la care am răspuns prin whatsapp/SMS și messenger.
Pe lângă acestea, prin care încerc să păstrez distanța socială, a fost nevoie să întâlnesc 34 de oameni în persoană. Mulți din ei în vârstă sau cu probleme medicale. Mai puțini decât de obicei. Întâlnesc peste 60 pe zi.
111 mesaje la care am răspuns prin e-email.
Telefonul încărcat de 3 ori.
Sunt la muncă. Iar oamenii trebuie să aibă încredere că nu există niciun pericol să intre în contact cu mine. Nici sindicaliștii, mulți în vârstă sau cu anumite afecțiuni, nu trebuie să aibă. #sedintaCNT
Sfârșit de zi!
Mâine tot #lamunca. Este nevoie de mine. Dacă un singur angajat al Ministerului Muncii rămâne la treabă, sunt cu el. Instituțiile și demnitarii sunt aici pentru cetățeni.
Termin pachetul de măsuri pentru angajații și angajatorii afectați de criză”, a declarat Violeta Alexandru pe rețeaua socială.
Violeta Alexandru a făcut furori pe internet după ce s-a prezentat la o întâlnire a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social echipată cu o vizieră de protecţie, mască şi mănuşi. Imaginea a devenit repede sursă de glume pe Facebook.