UPDATE 16.30 - Tatăl bebeluşului în vârstă de 6 luni care a fost ucis de către mama lui este cel care a anunţat crima la 112, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviou Naghi, crima a fost anunţată la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 15.00, de către tatăl copilului, în vârstă de de 28 de ani.
Crima s-a petrecut într-o locuinţă din Piaţa Sfatului nr. 13 din Braşov, poliţiştii care au mers la faţa locului găsind-o, alături de cadavrul copilului, şi pe mama acestuia, care era în stare de şoc.
Naghi a precizat că bebeluşul "a fost secţionat", iar în acest caz se fac cercetări pentru omor deosebit de grav, urmând să se stabilească arma crimei.
Bebeluşul omorât de către mama sa a fost găsit în locuinţa familiei, secţionat în bucăţi şi pus în pungi de plastic.Caz şocant de crimă la Braşov, unde o mamă şi-a ucis copilul de şase luni în Piaţa Sfatului.
Femeia era însărcinată şi mai are alţi şase copii. Tragedia a avut loc în locuinţa acestora. Se pare că vecinii au auzit strigătele disperate ale micuţilor care priveau îngroziţi la gestul mamei lor. Au chemat poliţia, iar mama criminală a fost dusă imediat la secţia de poliţie care se află în apropiere.