Un violator, care a fost eliberat de curând din închisoare pentru bună purtare, a atacat o tânară de 24 de ani chiar în Noaptea de Înviere. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din Oradea.
Norocul femeii a fost că agresorul a fugit când a apărut un trecător. Violatorul în vârstă de 43 de ani are la activ mai multe condamnări pentru furturi, trei violuri şi două tentative de viol.
Ironia face ca fratele lui să fie poliţist.
"Organele de poliţie au identificat autorul faptei, în cursul zilei respective a fost reţinut şi prezentat instanţei, care a emis mandat de arestare pentru 30 zile. Cercetările continuă cu el în stare de arest", a declarat procurorul Gheorghe Vidican