Ploaia şi temperaturile de toamnă nu se vor da duse prea curând, avertizează meteorologii.
Vremea închisă va mai dura câteva zile, după care se va încălzi.
Vijeliile pot să apară însă oricând, oriunde în ţară, arată prognoza pentru următoarele două săptămâni.
PROGNOZA METEO pentru marți, 24 iulie
Vremea se va menţine în general instabilã, iar în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale. În sudul, estul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, înnorãrile vor fi temporar accentuate şi pe arii extinse se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite şi de intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi descãrcãri electrice. Vor mai fi condiţii de grindinã. În regiunile vestice, ploile de scurtã duratã se vor semnala local, iar vântul va sufla în general moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 13 şi 21 de grade.
PROGNOZA METEO pentru miercuri, 25 iulie
Instabilitatea atmosfericã se va menţine pronunţatã în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi înnorãri accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, îndeosebi dupã-amiaza şi seara. Izolat cantitãţile de apã vor mai fi însemnate şi vor fi condiţii de grindinã.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 13 şi 22 de grade.
PROGNOZA METEO pentru joi, 26 iulie
Instabilitatea atmosfericã va continua sã fie ridicatã în cea mai mare parte a ţãrii. Cu precãdere dupã orele amiezei şi în timpul nopţii, cerul va prezenta înnorãri accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Local se vor înregistra cantitãţi însemnate de apã şi punctiform va cãdea grindinã.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 12 şi 22 de grade.