După trei ani pierduţi prin spitale, o tânără de 32 de ani din Cluj va avea o şansă la o viaţă normală. Femeia va primi unul dintre rinichii agentului de pază omorât în bătaie de opt indivizi în faţa unui bar din Bihor. Iar cel de-al doilea rinichi al agentului va ajunge la un bărbat din Capitală, care e pe lista de aşteptare de ani de zile.
Mai bine de cinci ore a stat echipa de transplant de la Fundeni în sala de operaţii pentru a recolta organele agentului de pază, ucis în bătaie de mai mulţi indivizi.
Ficatul, pancreasul, rinichii şi corneea tânărului de 37 de ani vor salva vieţile altor patru oameni. Primii doi pacienţi, cu cea mai bună compatibilitate, au fost deja chemaţi la Institutul de Urologie şi Transplant şi vor primi rinichii bărbatului.
Femeia de 32 de ani nu spera să primească atât de repede un rinichi. Deşi a făcut timp de trei ani, tânăra s-a înscris pe lista de transplant, în urmă cu nicio lună de zile. Cel de-al doilea rinichi al agentului de pază îi va reda viaţa unui bucureştean de 51 de ani.
Pancreasul şi corneea recoltate de la tânărul de 37 de ani vor ajunge la doi pacienţi din Capitală.