Trei cetăţeni de etnie romă, care au şicanat şi au vrut să bată cu bâtele un motociclist în trafic pe drumul Curtea de Argeş - Piteşti, au avut parte de o mare surpriză.
Motociclistul era un poliţist care a lucrat la mascaţi, a luptat în Kosovo şi în galele de K1. Doi dintre romi au fost bătuţi, iar al treilea a fugit. Cei trei s-au ales cu plângere penală pentru distrugere şi lovire.
Potrivit adevarul.ro, motociclistul este George Fir, unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti din Argeş, a lucrat ani de zile în Trupele Speciale, a fost luptător K1, fostă gardă de corp pentru un judecător care ancheta crimele din Kosovo şi pe care l-a însoţit în deplasările în teren, pentru cercetări sau identificare de martori.