Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta solicită Guvernului scăderea preţului la carburanţi

Victor Ponta solicită Guvernului scăderea preţului la carburanţi

1 minut de citit Publicat la 18:39 26 Feb 2012 Modificat la 18:39 26 Feb 2012
Victor Ponta solicită Guvernului scăderea preţului la carburanţi
Foto: INTACT Images

Copreşedintele USL Victor Ponta solicită Guvernului scăderea preţului la carburanţi, pe fondul tendinţelor internaţionale, informează Agerpres. De asemenea, acesta a făcut un apel către companiile petroliere din România să arate, în aceste momente economice dificile, solidaritate faţă de români şi să manifeste o politică prudentă în privinţa preţurilor.
   
'În ultimele zile, preţurile la carburanţi în România au crescut, tendinţă care se constată şi la nivel internaţional şi care ar putea să dureze. Cer Guvernului să nu mai fie pasiv şi să se implice în gestionarea acestei probleme, având în vedere că peste 50% din preţurile la pompă sunt taxe şi accize', a declarat Ponta.
   
Potrivit acestuia, avem resurse şi avem şi puterea de a decide ca presiunea pe cetăţean să fie mai mică.
   
'Nu cred în sisteme noi de suprataxare fiscală, pentru că ele nu pot duce neapărat la scăderea preţurilor, însă nici nu trebuie excluse dacă se constată că aceste creşteri nu sunt numai o consecinţă a creşterii cotaţiilor internaţionale, ci şi o încercare a companiilor de a-şi mări marjele de profit. Nu este un apel populist, ci un îndemn foarte calculat, bazat pe analize care arată că se poate, ca măcar pentru o perioadă, preţul la pompă, pentru consumator, să scadă. Oricât de puţin, ar fi un gest de solidaritate absolut necesar', a adăugat Ponta.

×
x close