Directorul Comitetului Drepturilor Omului din Negotin (Serbia), Dușan Prvulovici, a declarat pentru AGERPRES că reprezentanții minorității naționale române din Serbia de nord-est îi vor informa pe demnitarii români în legătură cu problemele întâmpinate în menținerea și conservarea identității naționale române, informează AGERPRES.
"Cu acest prilej, ne vom reitera cererea de a fi sprijiniți în realizarea proiectelor noastre privind introducerea limbii române în școli și construcția de lăcașe de cult", a spus Prvulovici.
În acest context, el a mai arătat că liderii minorității române din Serbia de nord-est prezenți la întâlnire le vor solicita demnitarilor români să intervină la Departamentul 'Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni' pentru a promova programe realiste de ajutorare a culturii și valorilor românești autohtone.
Delegația română condusă de premierul Victor Ponta se află începând de miercuri într-o vizită oficială de două zile în Republica Serbia, la invitația premierului sârb Aleksandar Vucic.