Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta, privind alegerile prezidențiale: „O să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea. Asta e previziunea mea”

Victor Ponta, privind alegerile prezidențiale: „O să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea. Asta e previziunea mea”

1 minut de citit Publicat la 11:45 06 Ian 2019 Modificat la 11:45 06 Ian 2019
Victor Ponta, privind alegerile prezidențiale: „O să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea. Asta e previziunea mea”

Victor Ponta, fostul premier, a declarat că nu va candida la alegerile prezidențiale din 2019. 

Fostul premier a mai spus că nici Liviu Dragea nu ar fi o soluție și că dacă va candida, „mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea”. 

”Liviu Dragnea nu poate să fie candidatul celor de centru-stânga, pentru că nu are absolut nimic în comun. Sigur, e șeful unui partid care are această denumire, dar prin comportamentul său, prin averea pe care o are, prin politicile naționalist-populiste pe care le promovează, n-are nicio legătură.

Și atunci, am discutat cu mulți colegi, oameni care sunt de centru, de centru-stânga, dar care cred că o societate democratică din Statele Unite, Europa și România trebuie să aibă niște reprezentanți adevărați ai ceea ce înseamnă dreapta, stânga și care se confruntă în bătălie, așa cum este cea pentru prezidențiale, și cred că singura soluție - și eu o voi susține - este aceea ca toți cei care suntem și ne considerăm social-democrați să găsim un candidat, să-l susținem, un candidat care să intre în turul 2 cu Klaus Iohannis.

Pentru că altfel, dacă va candida Dragnea, până la urmă e un blat. Toată lumea va ști că va fi ca în 2000: o să mergem toți să-l votăm pe Iohannis, să nu iasă Dragnea, ceea ce nu se dovedește niciodată soluția cea mai bună. Asta e previziunea mea și am și experiența necesară, am și capacitatea și cunoștințele politice și mai am un avantaj: eu nu voi candida în acest an 2019 și atunci pot să nu fiu interesat în mod direct, dar pot să fiu cel care coagulează tot ceea ce înseamnă forțe politice și votanți de centru-stânga pentru a susține un candidat de centru, un candidat onest, un candidat normal, care să se lupte, sigur, în turul 2 cu domnul Iohannis”, a spus Victor Ponta.

×
x close