„Vă rog pe toţi să fiţi la înălţimea statului de miniştri, nu mai sunteţi analişti politici”, a fost mesajul premierului Victor Ponta către membrii guvernului pe care îl conduce, făcând referire la declaraţia ministrului Culturii, Daniel Barbu, care a spus că „Germania încearcă să exporte un model de disciplină fiscală nepotrivit pentru toate celelalte ţări din Uniunea Europeană”.
„Aş prefera ca fiecare dintre membrii guvernului să facă declaraţii publice din această calitate. Nu mai sunteţi analişti politici. Domnul Barbu, vă rog să nu mai intraţi în competenţele economice ale Germaniei. Nu e cazil şi ne face să aratăm ca un guvern neserios”, a spus Ponta.
„Vă rog pe toţi să fiţi la înălţimea statului de minsitru, indiferent de lucrurile care vă nemulţumesc. Aşa cum noi ne supărăm pe ministrul de Interne german când declară cine ştie ce despre români, tot aşa au şi ei dreptul să se supere pe noi dacă un ministru face declaraţii de acest fel. Gândiţi-vă că sunteţi miniştri şi toate declaraţiile pe care le faceţi sunt luate ca atare”, a adăugat premierul.
Marţi, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat că Germania „încearcă să exporte un model de disciplină fiscală nepotrivit pentru toate celelalte ţări din Uniunea Europeană", un model care nu poate fi reprodus „nici de Franţa şi Italia, cu atât mai puţin de România".
În schimb, Victor Ponta l-a însărcinat pe ministrul Barbu cu rezolvarea situaţiei de la ICR, de a cărui activitate premierul s-a arătat nemulţumit.
„Din păcate, situaţia la ICR nu merge aşa cum trebuie şi vreau să ne propuneţi, împreună cu ministrul de Externe, măsurile necesare ca ICR să redevină totuşi o instituţie care sa ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate”, a spus Ponta.
Şeful Guvernului a mai precizat că este mulţumit de modul în care autorităţile au gestionat problema inundaţiilor până în acest moment şi a afirmat că vizitele în Germania şi Slovacia au fost „bune atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic”.