<1 minut de cititPublicat la 14:46 20 Ian 2014Modificat la 14:46 20 Ian 2014
Foto: agerpres
Victor Ponta îl atacă dur pe preşedintele Traian Băsescu pe subiectul afacerilor Ioanei Băsescu cu Gazprom. Premierul spune căşeful statului nu este aşa de anti-rus când e vorba despre banii lui şi ai familiei sale.
"După ce atâţia ani domnul Băsescu s-a dat marele antirus, se pare că nu e chiar aşa antirus în realitate. Când e vorba de bani, nu mai e", a spus Ponta.
El a arătat că de fapt tot discursul lui Băsescu "a fost o minciună, tot timpul".
"Eu cred că nu trebuie să fim nici anti Rusia, nici pro Rusia. Trebuie să fim pro România, ceea ce domnul Băsescu nu a fost niciodată şi în acest ultim an chiar deloc", a adăugat Ponta.
Premierul a mai susţinut că Băsescu "se gândeşte la banii săi şi ai familiei" sale şi a dat asigurări că el, personal, nu are contracte cu firme din Rusia.
"El se gândeşte la banii lui şi ai familiei. Dar să stea liniştiti, că am văzut că era îngrijorat şi el şi consilierii lui - eu nu am contracte cu nicio firmă, nici din Rusia, nici din România", a spus Ponta.