Victor Ponta a fost întrebat marţi seara, într-o emisiune televizată, despre situaţia de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), unde preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi şi-au înaintat demisiile din funcţii. Premierul a afirmat că nu i-a convins să rămână şi nici nu ar vrea ca aceştia să rămână în lipsa unei soluţii.
"O să stăm fără conducere şi o să trecem instituţia la cine îşi asumă mai departe. Din 2012 am făcut sesizări penale, am oprit toate jafurile pe care acum Parchetul le confirmă. (...) E vorba de patru miliarde de euro din banii acestui popor. S-a lucrat acolo cu zeci de mii de cereri care nu erau deschise, pentru că se deschideau doar cele care aveau dedicaţie. Aceşti oameni care lucrează de doi ani şi jumătate şi au salariu de 4.500 de lei sunt amendaţi de instanţe că în 30 de zile nu dau despăgubirile şi ei au două variante, ori să fie amendaţi de instanţe şi plătesc amenzile care sunt mai mari decât salariile, ori fac ce zice instanţa, fără să verifice, şi îi ia Parchetul. Eu sper că mâine să găsim o soluţie să-i protejăm pe cei care îşi fac treaba în mod corect", a spus Victor Ponta.
În context, premierul a menţionat că în zona retrocedărilor ilegale s-a furat cel mai mult în România.