Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: Dacă îndemnarea la vot este faptă penală, toate scrutinele trebuie să aibă un alt specific

Victor Ponta: Dacă îndemnarea la vot este faptă penală, toate scrutinele trebuie să aibă un alt specific

1 minut de citit Publicat la 13:01 15 Mai 2015 Modificat la 13:01 15 Mai 2015
ggggg.jpg
Toate scrutinele de vot de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific dacă şi în viitor se va considera că este comisă o faptă penală prin îndemnarea oamenilor să vină la vot şi această problemă trebuie rezolvată, a declarat premierul Victor Ponta.

"Decizia Curţii Supreme este una simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice - suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul - practic a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor. Dragnea are ghinionul de a fi singur în dosar, dar decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu, referendumul, a fost luată de toţi liderii PSD şi toţi liderii PNL, de un număr important de parlamentari, şi nu regret nicio secundă că am făcut campanie. Regret doar că, tot printr-o decizie politică, Curtea Constituţională a anulat rezultatul referendumului. Important este că, de acum încolo, cu siguranţă, dacă se aplică regula din acest dosar, şi anume că îndemnând oamenii să vină la vot comiţi o faptă penală, cu siguranţă toate scrutinele de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific", a spus Ponta.

Liviu Dragnea a anunţat că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi că, luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.

×
x close