Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Orban: „Bâlbe + minciuni + date false + incompetenţă + ticăloşie”

Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Orban: „Bâlbe + minciuni + date false + incompetenţă + ticăloşie”

3 minute de citit Publicat la 12:52 25 Ian 2020 Modificat la 12:52 25 Ian 2020
Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Orban: „Bâlbe + minciuni + date false + incompetenţă + ticăloşie”

"Bâlbe + minciuni + date false + incompetenţă + ticăloşie. Nu o să avem Comarnic - Braşov în următorii 6 ani ( în varianta cea mai optimistă)", a scris Ponta pe Facebook.

El a amintit că în anul 2014 au fost terminate toate procedurile tehnice şi financiare, inclusiv acordul BEI şi BERD, şi trebuia să fie semnat contractul de execuţie cu trei companii europene, termenul de execuţie fiind iunie 2018.

"Traian Băsescu ne-a făcut sesizare la DNA, doamna Kovesi a deschis un dosar pe vorbele lui Băsescu, evident că nu au găsit absolut nimic ilegal, dar au închis dosarul după 2015 când am demisionat. Klaus Iohannis a spus şi el (luând de bune ce se văicărea madam Gorghiu la televizor) că nu se poate face proiectul până nu se pronunţă DNA dacă a fost ceva ilegal. Toate studiile tehnice internaţionale şi auditate au arătat un cost total (proiectare, exproprieri, execuţie , finanţare) de 1,8 miliarde euro, cine spune că o face cu 1 miliard minte", afirmă preşedintele Pro România.

Potrivit acestuia, Autostrada Comarnic - Braşov "nu este eligibilă" la fonduri europene.

"Prin ordonanţa stupidă adoptată de Guvernul Orban s-au anulat absolut toate procedurile făcute până acum. Acum toate procedurile trebuie reluate de la zero. 18 luni pregătire documente + 18 luni licitaţie şi proiectare + 36 luni execuţie ( dacă totul merge perfect şi dacă se alocă banii ) = 72 de luni. Din cauza prostiei şi ticăloşiei lui Băsescu, Gorghiu, Dragnea, Dăncilă şi acum Orban în cazul cel mai fericit se va circula pe Autostrada Comarnic - Braşov peste 6 ani din această zi, iar oamenii care stau în trafic îi votează tot pe cei de mai sus", a mai scris fostul premier.

Premierul Ludovic Orban a declarat în urmă cu o săptămână, că până la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie, Guvernul va lua o decizie în privinţa realizării autostrăzii Comarnic - Braşov şi a adăugat că, în opinia sa, proiectul ar trebui continuat cu finanţare de la buget.

"Am anunţat că vom lua o decizie. Vom face, fie prin PPP (parteneriat public-privat - n.r.), dar nu PPP-ul ăsta care l-au inventat (fostul Guvern - n.r.) (...). Până la sfârşitul lunii ianuarie vom lua o decizie pe Comarnic - Braşov. Dacă mă întrebaţi pe mine care este punctul meu de vedere eu cred că nu are rost să ne complicăm într-un PPP, acolo trebuie să-l facem pe buget. Trebuie revizuit de urgenţă studiul de fezabilitate, că studiul de fezabilitate e un pic mai vechi, revizuirea nu înseamnă, după părerea mea, schimbarea soluţiei tehnice, ceea ce înseamnă o durată mai scurtă de revizuire a studiului de fezabilitate şi să dăm drumul la licitaţie şi să finanţăm din buget. Asta este decizia mea, care e cea mai simplă, controlezi cel mai bine toţi paşii procedurali", a afirmat Orban, duminică, la Hotnews.

Guvernul a dezbătut, pe 16 ianuarie, în primă lectură, proiectul de ordonanţă care vizează anularea procedurilor de contractare a investiţiilor în parteneriat public-privat aflate în derulare la nivelul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a precizat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

"A fost dezbătută în primă lectură o ordonanţă simplă a Guvernului, în baza Legii de abilitare a Guvernului pentru emiterea de ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind parteneriatul public-privat. În acest sens, vor fi, practic, modificate atribuţiile şi funcţiile Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în ceea ce priveşte procedurile de contractare a investiţiilor în parteneriat public-privat, în sensul în care procedurile aflate în derulare la nivelul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză se anulează", a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de guvern.

Şeful Cancelariei prim-ministrului a explicat că este vorba despre două proceduri aflate în acest moment în desfăşurare: procedura pentru autostrada Comarnic-Braşov şi cea pentru autostrada Târgu-Neamţ - Iaşi - Ungheni.

"Ambele propuse în mod absolut fantasmagoric de către fostul guvern a fi realizate în parteneriat public-privat de către o instituţie fără competenţe, fără expertiză în domeniu, respectiv Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Proiectele vor fi preluate la nivelul ministerelor de resort şi vor fi în acest sens analizate pentru identificarea de soluţii realizabile, realiste, de finanţare în perioada următoare", a mai declarat Dancă. 

×
x close