Antena 3 CNN Actualitate Victimele unei glume proaste. Trei tineri din Arad speriaţi cu o armă de jucărie

Victimele unei glume proaste. Trei tineri din Arad speriaţi cu o armă de jucărie

1 minut de citit Publicat la 17:59 31 Dec 2011 Modificat la 17:59 31 Dec 2011
Victimele unei glume proaste. Trei tineri din Arad speriaţi cu o armă de jucărie
Foto: www.puget-sound.net

Trei tineri din Arad au trăit o spaimă cumplită când şi-au dat seama că dintr-o maşină se trage asupra lor. Din fericire gloanţele erau de jucărie, iar puşca de plastic. Poliţiştii nu au gustat însă gluma. 

Cei trei se plimbau liniştiţi prin centrul oraşului şi la un moment dintr-o maşină aflată în mers cineva a început să tragă, lovindu-l pe unul dintre tineri.

Victima a reuşit să-i găsească pe aşa zişii agresori şi i-au dat pe mâna poliţiei. Toţi au ajuns la secţie pentru audieri.

"Este vorba din primele verificări efectuate de colegii mei care s-au aflat la faţa locului şi au condus spre audieri persoanele implicate, despre o glumă proastă, o glumă neispirată sau un act de teribilism cum vreţi să-i spuneţi din partea a doi tineri care cu o puşcă de jucarie din plastic au încercat să-i sperie pe alţi doi tineri pe care i-au confundat, crezând că sunt cunoştinte de-ale lor", a declarat subcomisar Camellia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.
 
Arma cu care s-a tras era o replică de jucarie a unui AKM. Agresorii au recunsocut că au cumpărat arma cu 400 de lei de pe internet. Legea nu îi poate pedepsi pentru posesia acestei arme dar daca victimele depun plingere, agresorii vor fi cercetaţi pentru tulburarea liniştii publice.


×
x close