La șapte ani de la tragedia de la Colectiv, Arhiepiscopia Bucureștilor anunță o slujbă de pomenire a victimelor, duminică, în 30 octombrie. Un sobor de 10 preoți vor oficia o slujbă chiar în fața fostului club.
Întrucât în data de 30 octombrie 2022 se împlinesc 7 ani de la tragedia din fostul club „Colectiv”, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza o slujbă de pomenire, duminică, 30 octombrie.
Slujba va fi săbârșită la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni din Bucureşti și va începe la ora 8.30, cu Sfânta Liturghie. A fost aleasă această biserică deoarece este situată în apropierea fostului club „Colectiv”.
De la ora 12.00 va avea loc Slujba parastasului, care va fi săvârșită în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni, la monumentul ridicat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureștilor, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De la ora 13.00, Slujba parastasului va fi săvârșită în fața fostului club „Colectiv” de un sobor format din 10 preoți.
Cu acest prilej va fi depusă o coroană de flori din partea Patriarhului Daniel, în memoria celor pomeniți.
Pomenirea victimelor incendiului de la „Colectiv” – 7 ani de la tragedie
În 30 octombrie 2022 se împlinesc 7 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.