Vicepreședintele SUA, Mike Pence vine în România. Acesta a răspuns invitației adresate de Guvernului României, după cum a anunțat, joi, la Sinteza zilei, premierul Viorica Dăncilă.
Mike Pence a subliniat în convorbirea avută joi seara cu Viorica Dăncilă că apreciază modul în care România conduce președinția rotativă a Uniunii Europene. Cei doi au discutat despre parteneriatul strategic dintre SUA și România.
La finalul discuției, Mike Pence a dat asigurări că va face o vizită în România în prima parte a acestui an.
"Am avut o discuție telefonică cu vicepreședintele Pence, discuție care a durat în jur de o jumătate de oră. Am discutat despre partea bilaterală excelentă și evoluțiile pozitive întregistrate în cadrul parteneriatului strategic dintre România și SUA.
A fost subliniată de ambele părți importanța dezvoltării în continuare a tuturor domeniilor acoperite de parteneriatul strategic, în special cel economic. (...) L-am invitat pe vicepreședintele Pence în România și domnia sa a promis că va efectua aceată vizită în prima jumătate a anului", a spus Viorica Dăncilă, la Sinteza zilei.
Premierul Viorica Dăncilă a adăugat că discuția cu Mike Pence a fost una "foarte caldă, punctuală și în care s-a arătat dorința de cooperare de ambele părți".