Şapte oameni, dintre care trei copii au ajuns la spital vineri noapte, intoxicaţi cu monoxid de carbon. Aceştia se aflau la o petrecere privată, la o vilă în Poiana Braşov. Printre victime se află şi vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda. Preşedintele Comisiei de Control asupra activităţii SRI, Cezar Preda şi soţia lui se aflau la vila unui prieten, în Poiana Braşov. La un moment dat unuia din cei trei copii, aflaţi cu părinţii la vilă, i s-a făcut rău. A fost dus la spital, fără să se ştie însă că este vorba de intoxicaţie cu monoxid de carbon.
Câteva ore mai târziu şi ceilalţi şase oameni au început să se simtă rău. Cezar Preda este cel care a reuşit să pună mâna pe telefon şi să sune la Ambulanţă. Se pare că de vină este o defecţiune la centrala de încălzire a vilei.
Cei şase au fost internaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov. Unul dintre pacienţi a fost găsit în comă şi este internat acum pe secţia de Teriapie Intensivă. Copiii, au fost duşi la spitalul de pediatrie. Cezar Preda a fost externat în cursul zilei de sâmbătă.
Antena 3