Uitaţi-vă de două ori înainte să le daţi bani celor care stau cu mâna întinsă pe stradă. O tânără din Deva şi-a făcut o adevărată carieră din cerşetorie. Are şi "uniformă de serviciu" - se deghizează în bătrână şi, în lunile bune, câştigă şi 9.000 de lei. Adică 90 de milioane de lei vechi.
La cei 31 de ani ai ei, Simona pare numai bună de muncă. Dar pentru ce să se obosească? Există metode mult mai simple.
Primul pas, deghizarea. Cocoşată, cu grave probleme de deplasare, e şi normal să ţi se rupă sufletul şi să-i dai un leu pentru o pâine. De la unul un leu, de la altul doi şi Simona strânge într-o zi cât să-şi cumpere 100 de pâini.
Şi vorbim de o zi proastă pentru cerşit. Asta înseamnă că într-o lună săracă, Simona câştigă în jur de 2.000 de lei. Dar are zile mult mai bune.
Un scurt calcul ne demonstrează că Simona poate câştiga chiar şi 9.000 de lei pe lună. Ce şi-ar putea dori mai mult? Sigur, cerşetoria este ilegală şi tânăra primeşte amenzi peste amenzi.
100 de lei, cât valorează o astfel de amendă, îi face într-o oră. Cu toate acestea, ea nu plăteşte amenda. Ba chiar o mototoleşte în faţa poliţiştilor comunitari.
Tânăra cerşeşte de 15 ani şi susţine că e singurul mod în care poate să-şi întreţină cei 8 copii. Ar munci, dar n-are timp, chef şi... satisfacţie.
Observator