"N-am mai ieşit din bârlog cu pandemia asta din martie, n-am mai călătorit nici măcar local pentru că este un risc care nu e necesar în momentul de faţă. Dar să sperăm că ne vine rândul la vaccin şi se mai deschid portiţele de siguranţă. Sunt în Oklahoma acum, normal că o să mă vaccinez.
Pot să spun că a fost un an acest an extrem de dificil pentru ţara noastră şi pentru întreaga planetă în acest an pandemic. Să sperăm că această victorie a sportului care a revenit pe hartă în momentul de faţă aduce o bucurie şi un zâmbet, o speranţă că anul 2021 va fi mult mai bun decât acesta", a spus Nadia Comăneci, într-un interviu pentru DigiSport.
Stabilită în Oklahoma, Nadia era o prezență constantă la multe gale de renume ale sportului mondial sau diverse evenimente speciale nu neapărat dedicate gimnasticii, și călătorea, de regulă, în toată lumea.
Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competiționala în 1984. Zeița de la Montreal are în palmares 24 de medalii câștigate la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionate Europene, dintre care 16 de aur.