„La 105 ani, căpitan (în retragere) Constantin Orășeanu a plecat în armata veteranilor din ceruri”, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
Veteranul Constantin a participat în bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial și a fost cercetaş în Grupul de Cercetare al Regimentului 4 Călăraş. În localități precum Odessa și Oarba de Mureș a executat misiuni în sprijinul acţiunilor de luptă ale Diviziilor 9 şi 10 Infanterie.
„În luna august sărbătoream, în comuna Dudești din Brăila, un veteran de război la împlinirea unei incredibile vârste, 105 ani. Am învățat atunci că cele mai grele momente ale României au creat cei mai puternici oameni dintre noi, veterani care se retrag modești la case vechi la țară, care se gospodăresc până la final singuri, care nu se dau bătuți în fața bătrâneții lungi și care ating, numai ei știu cum, vârste la care noi rămânem fără glas când le vedem pe tort.
Mulțumim, nea Constantin și camarazilor de front, că ați luptat în cruntul război pentru noi, părinții noștri, copiii noștri și sutelor de generații care vor trăi românește pe bucata de pământ pentru care v-ați pus scut în fața gloanțelor! Respect etern!
Drum lin către stele, iubite veteran!”, transmite Ministerul Apărării Naționale pe Facebook.