Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Astăzi, la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă - furnizorii şi distribuitorii", a declarat Virgil Popescu, azi, într-o conferinţă de presă la Guvern.
Ministrul a adăugat că în acest weekend vor fi finalizate consultările "cu toţi actorii din piaţă".
"Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale", a mai spus ministrul Virgil Popescu.
Noile propuneri pe energie făcute de PSD. Tarif social pentru gospodăriile care consumă pâna în 50kwh/lună
PSD vine cu o propunere concretă în ceea ce priveşte preţurile la gaz şi energie electrică, transmit surse Antena 3.
Partidul Social Democrat propune un tarif mai mic, diferenţiat pentru consumatorii casnici şi IMM-uri.
Astfel, la gaze tariful ar putea fi 0.31 lei / KW - pentru consumatorii casnici şi 0.37 lei / KW pentru IMM-uri.
În ceea ce priveşte energia electrică, propunerea PSD va fi ca tariful sa fie împărțit în 3 (tot ce e peste 200 kwh rămâne la nivelul de acum, peste 90% din gospodarii consumând lunar până la acest barem).
Social democraţii propun introducerea tarifului social pentru gospodăriile care consumă pâna în 50kwh/lună. Se ia în considerare un preţ de sub 0,8 lei/kwh (25-30% dintre gospodarii încadrându-se aici)
Nu s-au stabilit indicatorii de referință, urmând a fi discutată varianta şi cu ANRE și cu executivul. Potrivit surselor Antena 3, premierul Ciuca e de acord de principiu.
Marcel Ciolacu: "Facturile nu vor mai creşte sub nicio formă"
"Preţul va rămâne același. Cu alte cuvinte, facturile nu vor mai creşte sub nicio formă", a spus marţi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
"În funcţie de ANRE şi de timpul pe care îl au necesar vom vedea dacă se va prelungi actuala Ordonanță sau actul legislativ. Toate aceste decizii vor fi comunicate de domnul ministru.
Cel mai important este că preţul va rămâne același, cu alte cuvinte facturile nu vor mai creşte sub nicio formă. Dimpotrivă, faţă de cele din noiembrie şi decembrie vor scădea.