Antena 3 CNN Actualitate Vești bune pentru bucureșteni. Gabriela Firea: „Putem începe fără probleme furnizarea agentului termic în Capitală”

Vești bune pentru bucureșteni. Gabriela Firea: „Putem începe fără probleme furnizarea agentului termic în Capitală”

5 minute de citit Publicat la 09:59 30 Oct 2019 Modificat la 09:59 30 Oct 2019
Vești bune pentru bucureșteni. Gabriela Firea: „Putem începe fără probleme furnizarea agentului termic în Capitală”

Primarul General, Gabriela Firea, a convocat la Primăria Capitalei comandamentul pentru pregătirea sezonului rece, la care au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice și companiilor municipale cu atribuții în domeniu.

 „Având în vedere prognoza meteo, care anunță scăderi semnificative ale temperaturii în următoarele zile în București, îndeosebi pe timpul nopții, am convocat comandamentul ca să mă asigur că sunt pregătite toate măsurile necesare. În ultimele două nopți, media de temperatură a fost sub 10 grade, la fel se anunță și în următoarea, așa că sunt îndeplinite condițiile pentru a începe furnizarea agentului termic în Capitală.

RADET a început deja probele la sistemul de termoficare în noaptea de duminică spre luni și nu au fost înregistrate probleme.
Sunt convinsă că bucureștenii vor avea toate condițiile pentru a putea trece cu bine prin această iarnă. Am încredere că în această iarnă vor fi cât mai puține avarii, având în vedere investițiile realizate în premieră în ultimii trei ani, investiții la care Bucureștiul a fost deficitar ani la rând, deși sistemul de termoficare are o vechime de 50-60 de ani.  Subliniez că pentru spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni nu am așteptat, ci RADET furnizează căldură încă de la începutul lunii octombrie.”, a spus Gabriela Firea.

Primarul General a arătat că bucureștenii au la dispoziție două numere de telefon pentru transmiterea eventualelor sesizări și reclamații privind sistemul de termoficare:
RADET: 031.9442 (tarif normal)
Primăria Capitalei: 0800.800.868 (telverde)

Echipele RADET sunt pregătite să intervină 24/24 de ore în cazul producerii unor eventuale avarii, astfel încât acestea să poată fi remediate cât mai rapid cu putință.

Și celelalte direcții și companii municipale sunt pregătite cu măsuri specifice domeniului fiecăreia:

Direcția Generală de Asistență Socială asigură, în colaborare cu Poliția Locală, echipe mobile care monitorizeze persoanele fără adapost şi vor asigura cazarea şi serviciile oferite acestora.

Direcția are disponibile 540 de locuri de noapte pentru persoanele fără adăpost și 80 de locuri de zi în Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi „Sf. Ioan”, iar din decembrie vor mai fi disponibile 70 de locuri în adăpostul temporar de noapte ODESA.
Pentru sesizări privind persoanele fără adăpost aflate în situaţii de risc, cetățenii au la dispoziție numărul unic de telefon021/9524, și aplicația Social Alert, accesibilă pe telefonul mobil.

Totodată, toate spitalele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, vor fi pregătite să primească în camerele de gardă toate persoanele care necesită asistenţă medicală.

La rândul său, Alexandru Burghiu, administrator special al RADET, a precizat: „Am început încărcarea punctelor termice, încărcarea se face gradual, tocmai de aceea am început din timp probele, pentru ca bucureștenii să găsească în case căldură atunci când temperaturile scăzute se instalează. Până acum, sunt încărcate 97% din punctele termice din București.
Reamintesc că am lucrat, încă din această primăvară, după un model nou: atât cu angajați RADET, cât și cu prin firme terțe și prin Compania Municipală Energetica București, ceea ce a crescut semnificativ resursa umană și, deci, capacitatea de intervenție. Este o premieră, pentru că în ultimii ani RADET nu a mai avut acorduri-cadru.
În ultimii 3 ani de zile, RADET București a inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice, fiind înlocuiți aproximativ 180 km conductă, din care 30 km pe rețeaua primară, iar restul pe rețeaua secundară. Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi înlocuiți până la finalul sezonului rece 64 km rețea, din care peste 20 km de rețea primară.”

Astfel, au fost realizate lucrări prin forţe proprii ale RADET din planul anual de înlocuire a reţelelor de termoficare în principalele zone în care cetăţenii au resimţit disconfort în sezonul anterior de încălzire. Dintre lucrările executate cu forţe proprii amintim: Bulevardul Theodor Pallady, strada Petre Ispirescu, strada Moineşti, strada Ion Berindei, Piaţa Constituţiei, strada Răzoare, staţia de metrou Păcii, Şoseaua Virtuţii (zona ştrandului Ciurel), Şoseaua Pantelimon, strada Lizeanu, strada Matei Basarab, Câmpia Libertăţii şi Lujerului.

Referitor la lucrările prin terți, situația este următoarea:
La sfîrşitul lunii iulie a fost finalizată procedura de achiziţie pentru lucrările de intervenţie de primă urgenţă şi au fost semnate acordurile - cadru prin care se vor organiza succesiv 53 de şantiere în mai multe zone din Municipiul Bucureşti, prin care se vor înlocui 27 de kilometri de conductă.
În acest sens, se află în execuţie lucrări în zonele Nicolae Caramfil, Iancu de Hunedoara, Bulevardul Ion Mihalache, Bulevardul Fizicienilor, zona Unirii - strada Radu Vodă.
În următoarea perioadă vor mai începe lucrări în sectorul 2 zona Pantelimon – strada Hățișului, în sectorul 3 zona Sălăjan – strada Ștefan Constantin şi în zona Vitan – Bîrzești – strada Răcari, în sectorul 4 zonele Piața Reșița şi Berceni – strada Turnu Măgurele, în sectorul 5 în zona Cotroceni – str. Geniului și în sectorul 6 vor fi deschise șantiere în zona Militari, pe străzile Apusului și Părăluțelor.

Prin lucrările efectuate de Compania Municipală Energetica Bucureşti, Primăria Capitalei urmărește modernizarea a  7 tronsoane de reţea primară, considerate a fi lucrări de primă urgenţă. Compania Municipală Energetica Bucureşti desfăşoară lucrări de modernizare pe reţeaua primară aferentă tronsonului CS1-CS5 ce aparţine de Magistrala II SUD. Până în acest moment au fost înlocuiţi 600 de metri DN 900 de conductă preizolată.

Totodată, în ultimii ani RADET a înlocuit pentru prima dată elemente vitale ale sistemului de termoficare: vane și compensatori, care reduc amploarea unor eventuale avarii în rețea. Astfel, în acest an 90 de vane dintre cele 200 necesare a fi schimbate în regim de urgență au fost schimbate cu unele noi, cu acţionare electric. În paralel, au fost montați până în prezent aproximativ  50 de compensatori, piese care previn avariile, deoarece preiau dilatarea conductelor și, datorită lor, țevile nu se mai sparg.

În ceea ce privește lucrările din cartierul Aviației, unde apa caldă nu ajunge în orele de consum maxim, administratorul RADET a precizat că situația nu are legătură cu probele, ci este generată de faptul că în prezent sunt în curs de finalizare lucrări de amploare de înlocuire a conductelor, iar cartierul este alimentat temporar din CET Sud. Începând cu data de 15 noiembrie, se reia alimentarea acestui cartier din CET Grozăvești, ceea ce va face ca apa caldă să fie livrată în parametri optimi.
Lucrările erau programate să se termine mai devreme, dar odată ajuns în subteran, operatorul care realizează intervenția a constatat că este necesară înlocuirea conductelor pe o lungime mai mare decât era estimat inițial, așadar timpul de intervenție a fost prelungit.
Alexandru Burghiu: „Am preferat să ne ocupăm de această zonă încă începând de astă vară, să înlocuim conductele avariate, care au creat probleme în iarna trecută, în loc să avem din nou aceleași probleme”.

Legat de atragerea fondurilor nerambursabile pentru reabilitarea rețelei Sorin Chiriță, administrator public, a precizat: „Am finalizat toate documentele necesare pentru accesare, experții Jaspers și-au dat acordul în ceea ce privește documentația tehnică, avem aprobată de mai mult timp strategia de termoficare. În prezent, toate documentele necesare cererii de finanțare sunt transmise către Consiliul Concurenței, de la care așteptăm avizul, urmând ca până la sfârșitul acestui an să transmitem cererea de finanțare.”
 

×
Etichete: Gabriela Firea RADET
x close