Profesorii vor avea o lege de salarizare doar a lor. Ministrul Educaţiei s-a obligat ca să o trimită în Parlament până în luna martie. Prin noul contract colectiv de muncă, salariile profesorilor sunt trecute la secret.
Când se căsătoresc ei sau copiii lor, la decesul socrilor sau la schimbarea domiciliului, profesorii primesc zile libere. Dar vor primi şi bani mai mulţi. Când se va angaja, profesorul va avea dreptul la o primă de instalare, iar când se va pensiona, va avea dreptul la 3 salarii compensatorii
Profesorii vor putea profita de examenele naţionale. De exemplu, în timpul bacalaureatului, unii dascăli sunt nevoiţi să lucreze şi noaptea. Acest efort va fi răsplătit printr-un spor de 100% din salariul de bază. Dar sindicaliştii au mize şi mai mari.
Cu noile drepturi, profesorii îi întrec chiar pe mulţi angajaţi de la privat, cred specialiştii în resurse umane. Însă, la privat, sunt angajaţi care îşi permit să ceară în contract tot felul de clauze şi mofturi personale.