De marți, 31 decembrie, ora 9.00, se va putea schia în Poiana Brașov, toate pârtiile din zona superioară a masivului oferind condițiile optime pentru practicarea acestui sport.
În partea inferioară a masivului se va putea schia doar pe Drumul Roșu și Sulinar, precum și pe Bradul și Stadionului. În partea superioară vor fi deschise pârtia Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), Drumul Roșu (integral), Sulinar (integral). Se va putea schia și pe pârtia Kanzel, pentru cei avansați și care vor utiliza la urcare telecabina de la Capra Neagră.
Stratul de zăpadă este între 70-80 de cm grosime în partea superioară a masivului Postăvarul și 40 cm în partea inferioară. Peste 90% din cantitatea de zăpadă de pe pârtii provine din zăpadă artificială, pentru producerea ei s-au folosit aproximativ 75.000 de metri cubi. Temperaturile ridicate, în majoritatea zilelor au fost temperaturi pozitive, ajungând la 10 - 12 grade, cu plus, precum și lipsa precipitațiilor, au făcut ca amenajarea pârtiilor să fie dificilă, astfel că în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susținut pentru a fi posibilă deschiderea sezonului.
Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet
Instalațiile pe cablu specifice sezonului de iarnă vor fi deschise tot marți. Vor putea fi utilizate: telescaunul Ruia, telegondola, telecabinele Kanzel și Capra Neagră, teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.45.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total de 8 casierii și două automate. Patru dintre casierii se află la telegondolă, una la telecabina Kanzel și trei la telecabina Capra Neagră. Cele două automate se află amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei, plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Tarife de transport pe cablu
Tarifele variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.050 lei/pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 300 de lei. Copii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.
Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.
Numărul punctelor anulate, indiferent de ziua săptămânii, pentru o călătorie este 6 pentru telecabina Capra Neagră și telegondola Postăvarul, 5 pentru telecabina Kanzel, 4 pentru telescaunul Ruia, 3 pentru telescaunul Lupului, câte 2 puncte pentru teleschiurile Bradul și Ruia și un punct pentru teleschiul Stadion (sistem de taxare valabil în perioada 31.12.2019 –05.01.2020).
Transport gratuit pentru cei care își parchează autoturismele în Parcarea din Poiana de Jos
Din acest sezon tariful de parcare în parcarea multietajată din Poiană va fi de 2,5 lei/oră. Și în acest an, Municipalitatea acordă o facilitate pentru cei care utilizează această parcare: toți cei care își parchează mașina aici, indiferent dacă este vorba de șofer sau pasageri, vor beneficia de transport gratuit între parcare și stația de telegondolă și retur. De mâine, pe linia 60, pasagerii preluați din stația RAT de la parcare nu trebuie să mai valideze bilet.
În cazul în care o persoană călătorește cu un autobuz de pe linia 20, validând un bilet în valoare de 6 lei, își poate continua călătoria cu mijloacele de transport în comun de pe linia 60, cu respectarea regulii valabilității celor 50 de minute (ori pot achiziționa bilete de 2,5 lei/călătoria, sau utiliza cardurile de transport). De asemenea, vor fi valabile și biletele pentru pensionari.
Pe traseul dintre cele două capete de linie mai este prevăzută o oprire, pe ambele sensuri de deplasare, în vecinătatea terminalului liniei 20, în zona parcării principale din Poiana Brașov.
Graficul de circulaţie al autobuzelor de pe linia 60 poate fi consultat pe site-ul www.ratbv.ro, secţiunea „Trasee şi orare” sau accesând link-ul :https://www.ratbv.ro/afisaje/60-dus.html.
În ceea ce priveşte frecvenţa trecerilor prin staţii, RATBV SA va efectua toate cursele ce apar înscrise în orar și, în funcţie de cererea de transport existentă, va adapta numărul de autobuze pe această rută.
Din acest an, cele șase autobuzele ce deservesc linia 60 sunt dotate şi cu suporturi pentru schiuri, la interior, în zona centrală a vehiculului.
Birou permanent de Poliție Locală
Ca și în sezonul trecut, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală va avea un birou permanent în Poiana Brașov, ce va fi deschis la Vila Orizont, în aceeași locație în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale râmâne 0268-954