Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi un proiect de hotărâre pentru stabilirea zilelor de 24 şi 31 decembrie 2012 ca fiind libere, informează
Agerpres.
Surse oficiale au declarat că cele două zile libere vor fi recuperate la începutul anului viitor, la 12 şi 19 ianuarie.
Conform Codului Muncii, zilele libere din luna decembrie 2012 sunt 1 Decembrie (sâmbătă, Ziua Naţională), 25 şi 26 decembrie (marţi şi miercuri, prima şi a doua zi de Crăciun).
Sărbatorile legale în România sunt acele zile declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, cu excepţia zilelor de weekend. In zilele declarate libere nu se lucrează, excepţie făcând unitaţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi acele unităţi în care munca nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului jobului.
Angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de unităţi au dreptul să fie compensaţi cu timp liber, ce se acordă în urmatoarele 30 de zile.
În anul 2013, dintr-un total de 12 zile libere legale, 8 zile pică în cursul săptămanii şi celelalte 4 în weekend.