Antena 3 CNN Actualitate Verdictul hotelierilor de pe litoralul românesc: Cel mai prost sezon estival

Verdictul hotelierilor de pe litoralul românesc: Cel mai prost sezon estival

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:55 09 Oct 2022 Modificat la 12:55 09 Oct 2022
Verdictul hotelierilor de pe litoralul românesc: Cel mai prost sezon estival
Verdictul hotelierilor de pe litoralul românesc: Cel mai prost sezon estival Sursa foto: Antena 3 CNN

Servicii care lasă de dorit, mormane de gunoi, mâncare stricată, alimente expirate de ani de zile, și nu în ultimul rând, condiții insalubre, de depozitare.

Sunt câteva dintre neregulile grave, descoperite de inspectorii de Stat pe litoralul românesc, în acest sezon estival.

"Am avut 2.415 controale, dintre care s-au aplicat 361 sanctiuni contravenționale. Dintre acestea au fost 186 de avertismente, 176 de amenzi, în valoare de 715.500 lei", a spus Cristina Schipor, director DSP Constanţa.

În fiecare vară, comisarii de la Protecţia Consumatorului trebuie să-şi îndeplinească planurile de control. Astfel că în iulie şi august plouă cu amenzi pe Litoral.

Hotelierii spun că verificările nu sunt riguroase iar discrepanțele sunt ridicole.

La aceste probleme se mai adaugă şi criza acută de forță de muncă pe litoral. Așa că hotelierii s-au orientat din ce în ce mai mult spre muncitorii din Bangladesh, India sau SriLanka. Însa după ce ajung legal în Romania, străinii fug în Anglia, Germania sau Franţa.

Autoritățile promit să intervină şi să rărească controalele pe Litoral.

În această vară, în stațiunile de pe litoral au fost cu aproximativ 20% mai puțini turiști decât în anul 2019.
 

×
x close