Antena 3 CNN Actualitate Ventilatoare de ultimă generație au ajuns la Spitalul Victor Babeș din Timișoara

Ventilatoare de ultimă generație au ajuns la Spitalul Victor Babeș din Timișoara

<1 minut de citit Publicat la 21:47 30 Apr 2020 Modificat la 21:47 30 Apr 2020
Ventilatoare de ultimă generație au ajuns la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
Sursa foto: Hepta

Zece ventilatoare performante care sunt de urgentă necesitate în salvarea pacienților aflați în stare gravă, au intrat în dotarea unității spitalicești.

Aparatura va ajuta la dublarea capacității de primire a bolnavilor aflați într-o situație critică iar investiția se ridică la 1 milion de lei, fiind suportată din bugetul local. 

Cele zece ventilatoare sunt printre cele mai performante de acest gen care sunt utilizate în secțiile ATI din Europa. Sunt mobile și pot face diferența între viață și moarte în cazul unui pacient aflat în stare critică.

Achiziția a fost făcută de către Administrația Locală din Timișoara. 

Ventilatoare de ultimă generație la Timișoara

 

×
x close