"Am văzut că agita un cuţit mare, erau doi, săracii, cu masca pe figură, stăteau în balcon. Cred că erau cu mâinile legate, stăteau cu mâinile la spate. Unul dintre ei, pe care îl vedem dinspre oameni, era foarte supărat, stătea cu capul în jos.
Fostul proprietar agita un cuţit şi vorbea foarte urât cu cei de jos. Era un cuţit de bucătărie, din ăla mare. Şi zicea: 'Îl vedeţi pe ăsta? Dacă intraţi, îl tai şi îi mănânc ochii'.
Au încercat (n.r. poliţiştii) să îl convingă. De jos, s-au rugat de el: hai lasă, pleacă, lasă-i pe ei. Nicicum nu a vrut.
Momentul de final nu l-am văzut, dar am înţeles că în momentul în care a auzit ţipând atunci au intrat mascaţii.
Mi-a fost foarte milă de ei, şi de jandarmi, şi de poliţişti, de toţi. Atâta s-au chinuit şi atâta l-au rugat. O jandarmeriţă atâta a tremurat, îmi venea să cobor să îi dau un ceai. Toată ziua a stat în frig, iar ieri au fost 4 grade. Foarte frig.
Eu cred că dacă intra mai repede, mai rău făcea sau tot la fel. El avea de gând să facă chestia asta.
Îl ştiu pe Gheorghe Moroşan, noi stăm aici din 1983. Au pierdut apartamentul într-un proces şi el voia să ştie de ce sau să îi arate hotărârea. Cât au stat ei aici, eu lucram, ne vedeam, ne salutam şi atât. Fetele au crescut cu copiii mei.
Au două fete. Una are vreo 48 de ani.
N-am auzit împuşcăturile sau poate le-am auzit şi nu mi-am dat seama. Am văzut când a scos-o pe ea, pe soţia lui. Poliţia a scos-o încătuşată. Pe unul din ei, pe o targă, nu ştiu dacă era el sau altcineva.
Şi apoi a fost o asistentă care atât s-a chinuit, atâtea fiole şi atâtea medicamente a dus, ca să îl salveze", a declarat femeia pentru Antena 3.
Luare de ostatici sfârşită cu două crime, într-un apartament din Oneşti
Gheorghe Moroşan, un bărbat de 66 de ani, din Oneşti, a luat ostatici doi muncitori, ieri, în apartamentul din care a fost dat afară, la începutul acestui an, după ce firma la care lucra soţia sa l-a câştigat în instanţă.
Pentru a-şi face dreptate, bărbatul a luat ostatici doi muncitori ai firmei care i-a luat apartamentul, i-a legat şi i-a ameninţat cu un cuţit.
Moroşan a negociat ore în şir, începând cu ora 12.00 şi până aproape de 17.00, cu poliţiştii sosiţi la faţa locului, iar la final i-a înjunghiat şi omorât pe cei doi ostatici, iar apoi a fost împuşcat de poliţiştii care au intrat în forţă.