Antena 3 CNN Actualitate Vaticanul interzice tatuajele și piercingurile angajaților săi

Vaticanul interzice tatuajele și piercingurile angajaților săi

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:28 01 Iul 2024 Modificat la 20:28 01 Iul 2024
Vatican
Piața Sf. Petru din Vatican. Sursa foto: Profimedia Images

Vaticanul le-a interzis angajaților de la Bazilica Sfântul Petru să aibă tatuaje vizibile sau piercinguri corporale cu scopul de a conserva "decorul", informează Reuters, citat de Agerpres. 

Noua regulă, publicată weekendul trecut, se aplică celor aproximativ 170 de angajaţi de la Fabrica San Pietro, departamentul însărcinat cu administrarea faimoasei bazilici.
 Părintele Enzo Fortunato, director de comunicare al bazilicii, a declarat luni pentru Reuters că noul regulament codifică norme care "au fost în vigoare în trecut într-o formă diferită".

Cu toate acestea, el a negat relatările din presa italiană potrivit cărora laicilor care au o relaţie dar nu sunt căsătoriţi le va fi interzis de acum înainte să lucreze la Fabrica San Pietro, calificând acele informaţii ca fiind "bârfe". Regulamentul stipulează că angajaţii trebuie să aibă "un comportament religios şi moral exemplar, inclusiv în viaţa privată şi de familie, în conformitate cu doctrina Bisericii Catolice".

Potrivit preceptelor Bisericii Catolice, relaţiile sexuale în cadrul cuplurilor necăsătorite reprezintă un păcat şi chiar şi cuplurile logodite trebuie să îşi păstreze castitatea până la căsătorie. Papa Francisc i-a înfuriat pe unii dintre conservatori declarând în mod repetat că Biserica Catolică ar trebui să se concentreze mai degrabă pe milă şi iertare decât pe aplicarea strictă a regulilor sale.

Papa Francisc cere construirea unui parc solar pentru Vatican

Papa Francisc a ordonat construirea unui parc solar pentru Statul Cetăţii Vaticanului, transmit miercuri agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Suveranul pontif în vârstă de 87 de ani a dispus înfiinţarea unui „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, situată în nord-vestul capitalei italiene.

Sistemul agrovoltaic constă în producerea de energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice instalate pe terenurile agricole.

„Trebuie să facem o tranziţie către un model de dezvoltare durabilă, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică”, a scris papa într-o scrisoare sub forma unui document, subliniind rolul energiei solare.

Energia produsă va permite alimentarea staţiei de emisie Radio Vatican şi va asigura necesarul de energie electrică al Cetăţii Vaticanului, a adăugat papa Francisc în scrisoarea datată 21 iunie şi intitulată „Fratello Sole” („Fratele Soare”).

Nu se ştie cât de mare va fi acest parc şi când va deveni operaţional

Papa Francisc, autor al enciclicii „Laudato Si” din 2015, a făcut din ecologie unul dintre pilonii pontificatului său. Papa a încredinţat sarcina construirii parcului solar cardinalului care îndeplineşte funcţia de guvernator al Statului Cetăţii Vaticanului şi şefului Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA).

În 2008, papa Benedict al XVI-lea a dat startul iniţiativelor Vaticanului în materie de ecologie instalând panouri solare pe acoperişul imensei săli Paul al VI-lea care găzduieşte audienţele papale săptămânale. Cincisprezece ani mai târziu, cel mai mic stat din lume s-a angajat să îşi reducă până în 2030 emisiile de gaze cu 20% comparativ cu nivelul din 2011.

×
x close