Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Vaslui, a fost găsit mort, duminică, în condiţii suspecte, în apropierea unei biserici din localitatea Vultureşti, poliţiştii luând în calcul atât ipoteza unei sinucideri, cât şi varianta ca vasluianul să fi murit de frig.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti vasluieni, tânărul a fost găsit fără suflare de către un localnic din Vultureşti, în apropierea bisericii din localitate, după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, participase la discoteca din sat, conform Mediafax.
De altfel, vasluianul venise singur în week-end la bunicul său din Vultureşti, iar pe parcursul nopţii ar fi transmis de pe telefonul mobil mai multe mesaje către un prieten prin care anunţa că se va sinucide, însă fără a explica şi motivele.
"Din investigaţiile desfăşurate de poliţişti, nu au fost găsite indicii clare care să-i conducă la ipoteza unei sinucideri, decât acele mesaje către o cunoştinţă. Anchetatorii au descoperit în camera în care tânărul locuia la bunicul său un recipient cu gel pentru păr. Nu este exclusă nici varianta ca decesul să fi survenit din cauza unei hipotermii, după ce victima a zăcut sub cerul liber în apropierea acelei biserici după ce a ieşit de la discoteca din sat", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Poliţiştii vasluieni au dispus efectuarea necropsiei tânărului de 19 ani pentru stabilirea cauzelor decesului în vederea continuării cercetărilor în acest caz.