Un bătrân de 77 de ani din judeţul Vaslui, a murit ars de viu în patul său, după ce a adormit cu ţigara în mână. Bărbatul nu a mai reuşit să se salveze din cauza paraliziei de care suferea, soţia fiind plecată pentru scurt timp de acasă, informează
Mediafax.
Intervenţia pompierilor pentru stingerea focului din locuinţa bătrânului a fost anunţată cu întârziere, în condiţiile în care, în momentul în care pompierii au ajuns la locul solicitării, focul fusese stins, victima fiind deja moartă.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, incendiul a fost de mici proporţii, întrucât a afectat doar patul în care dormea bătrânul şi plapuma cu care era învelit.
"În urma primelor cercetări, s-a stabilit că bătrânul a fumat o ţigară în timp ce soţia sa lipsea de acasă, jarul căzut de la ţigară aprinsă incendiind patul. Cu toate că focul a fost observat în timp relativ scurt de către membrii familiei în momentul în care au revenit acasă, victima a suferit arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului, ceea ce i-a fost fatal", a declarat, joi, Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz pentru stabilirea exactă a cauzelor provocării incendiului, urmând a fi efectuată şi necropsia cadavrului bătrânului.