Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost târât mai mulţi metri de un cal, conform Agerpres.
S-a întâmplat în localiattea Moara Domnească, judeţul Vaslui. Copilul se întorcea de la câmp cu tatăl său în momentul producerii incidentului.
“Calul era foarte agitat, iar copilul a fost târât mai mulţi metri pe drum. Tatăl minorului a încercat să liniştească animalul, dar a fost şi el muşcat. În urma muşcăturii a rămas fără un deget. Salvarea a ajuns imediat la solicitare şi i-a transportat pe amândoi la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Doina Spiru.
Copilul a fost transportat la o unitate sanitară din Iaşi, starea lui fiind critică.