Antena 3 CNN Actualitate Vaslui. 32 de cataloage au fost furate de la un liceu

Vaslui. 32 de cataloage au fost furate de la un liceu

<1 minut de citit Publicat la 16:33 03 Ian 2008 Modificat la 16:33 03 Ian 2008
Vaslui. 32 de cataloage au fost furate de la un liceu
Un număr de 32 de cataloage au fost sustrase din cancelaria Liceului „Emil Racoviţă” din Vaslui. „S-a pătruns în incinta liceului prin forţarea unui geam de la parter. În prezent efectuăm cercetări în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Vaslui, subinspectorul Mihaela Ştraub.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui au declarat că în perioada următoare se va încerca refacerea situaţiei şcolare a elevilor. „Pe baza notelor din carnetele de elev şi a rezultatelor obţinute la lucrările de control, vom încerca refacerea situaţiilor şcolare”, a declarat adjunctul şefului ISJ Vaslui, Dorel Juverdeanu.

Rompres

×
x close