Consiliul director al Federaţiei Sindicale Sed Lex s-a întrunit, vineri, pentru a analiza declaraţiile lui Emil Boc, în legătură cu legea salarizării.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de intenţia Executivului de a elimina, prin ordonanţă de urgenţă, salariul de merit, plata orelor suplimentare, dar şi unele indemnizaţii ale bugetarilor.
Premierul Emil Boc a declarat că prin sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar nu se urmăreşte scăderea salariilor existente, însă cei care au venituri mari nu vor beneficia de creşteri o perioadă de timp.
La finalul întâlnirii de vineri, preşedintele Sed-Lex, Vasile Marica, a anunţat că sindicatul este pregătit să declanşeze acţiuni de protest în orice clipă.
"Suntem pe picior de război, cu arma la picior! (...) Vrem să scoatem, în următoarele 24 de ore, 3.000 de oameni în stradă", a declarat Marica, adăugând că se pregăteşte, de asemenea, un miting în Bucureşti, la care ar urma să participe circa 5.000 de oameni.
Dacă Guvernul va aproba reducerea numărului de personal bugetar, Vasile Marica susţine că se va ajunge la grevă de avertisment şi, ulterior, chiar la greva generală.
Vineri are loc o nouă rundă de negocieri între sindicate şi reprezentanţii Ministerului Muncii pe tema reducerii salariului de merit, plata orelor suplimentare şi a altor indemnizaţii şi sporuri.
Şi pensionarii ameninţă cu proteste, dacă punctul de pensie nu va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie.
Antena3.ro