"Peste 500.000 de refugiați, asta e cifra la care ne-am pregătit. Sunt multe puncte, există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile orașe, în vecinătatea granițelor.
Peste tot există, este o situație extremă, dacă vom avea fluxuri masive de refugiați", a declarat ministrul Apărării, întrebat dacă România este pregătită să primească refugiați din Ucraina, potrivit g4media.ro.
"Cel mai grav scenariu ar fi un conflict armat generalizat, unde ar fi și alte efecte de factură economică, socială. Am simulat diferite scenarii, a fost o cronică a unei morți anunțate, de săptămâni întregi ne pregătim.
Există condiții și pentru un conflict armat, să sperăm că încă vor continua să discute diplomații, nu militarii", a mai declarat Vasile Dîncu.