Antena 3 CNN Actualitate A fost vandalizată "Țepușa cu cartof" din Piața Revoluției! Monumentul dedicat eroilor din '89 a fost spoit cu mesaje sataniste și obscene

A fost vandalizată "Țepușa cu cartof" din Piața Revoluției! Monumentul dedicat eroilor din '89 a fost spoit cu mesaje sataniste și obscene

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:01 10 Ian 2024 Modificat la 16:01 10 Ian 2024

Actul de vandalism a mobilizat la fața locului angajați ai primăriei de sector și ai Ministerului de Interne.

"Vorbim despre unul dintre cele mai notorii monumente create și instalate în perioada post-decembristă. A fost ridicat în anul 2004, în fața Ministerului de Interne.

Astăzi după-amiază, cei de la Administrația Domeniului Public, de la Primăria Sectorului 1, încercau să curețe acest monument de mesajele cu precădere obscene scrise cu vopsea.

Jandarmii au asigurat zona în timpul intervenției celor de la primărie", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Bogdan Borza.

Unul dintre mesajele lăsate de făptași face trimitere la numele unui idol păgân, care s-ar deda la presupuse obscenități în iad.

Potrivit celor constatate la fața locului de autorități, autorii actului de vandalism au folosit spray-uri de tip graffiti.

Nu doar monumentul din fața M.A.I. le-a căzut "victimă", ci și mai multe lăcașuri de cult și monumente situate în Sectoarele 1 și 3, potrivit unor informații obținute de Antena 3 CNN.

Astfel, mesaje similare au fost scrise pe pereții lăcașului de cult Biserica "Sfântul Nicolae Dintr-o Zi", situată pe strada Academiei nr. 22, și pe gardul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", din Sectorul 3. 

Statuia liderului țărănist Iuliu Maniu a fost, și ea, vopsită.

Cum a apărut "Țepușa cu cartof" de la M.A.I.

"Memorialul Renașterii" sau, conform denumirii oficiale, "Memorialul renașterii - Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989", este un ansamblu monumental situat în Piața Revoluției din București.

A fost ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghilduș, care a obținut, prin concurs, un contract de 56 de miliarde de lei vechi de la Ministerul Culturii, în anul 2004.

Monumentul a fost inaugurat la data de 1 august 2005, și are în compunere mai multe elemente.

"Piramida Izbânzii" este piesa principală a ansamblului și măsoară 25 de metri înălțime.

Obeliscul situat la bază reprezintă un grup statuar, simbol al dorinței de libertate, iar în partea superioară a piramidei se găsește "Coroana", simbolizând jertfa celor căzuți în timpul evenimentelor sângeroase de acum mai bine de 34 de ani.

Românii i-au pus porecle monumentului din Piața Revoluției

Nu toată lumea a apreciat în termeni pozitivi această operă.

Pagina Wikipedia dedicată monumentului consemnează că, urmare a polemicilor, ansamblul a primit mai multe porecle din partea bucureștenilor, reproduse în presa vremii și reținute de memoria colectivă.

Între cele mai notorii se numără "Țeapa din Piața Revoluției", "Cartoful pe Băț", "Țepușă cu cartof", "Măslina-n scobitoare", "Țeapa de 56 de miliarde" și "Kitsch-ul cu patalama".

×
x close