Măcel provocat de braconieri. Opt cerbi lopătari au fost găsiţi împuşcaţi într-o pădure din Arad. De frica pădurarilor, braconierii şi-au abandonat maşinile de vânătoare şi au dispărut. În miez de noapte, un asemenea glonţ ar răsuna în toată pădurea. Braconierii ştiu asta foarte bine. Aşa că şi-au luat doar arme de calibru mic, ceva mai silenţioase.
"Au venit organizaţi cu o maşină cu care să preia vânatul şi o maşină de teren cu care să efectuete operaţiunea de braconaj", spune Ion Cotna, Ocolul Silvic Cişineu Criş.
La lumina farurilor şi cu arma sprijinită pe geamul maşinii. Nu este un simplu braconaj, ci chiar o vânătoare de tip SAFARI, în pădurile pline de lopătari din Arad. "S-au văzut farurile într-un fond de vânătoare, unde sunt foarte mulţi cerbi lopătari. În momentul în care poliţia şi cei de la ocolul silvic au încercat să-i oprească, au stins farurile şi au dispărut", povesteşte Ion Cotna.
Şi-au abandonat maşinile de teren şi au luat-o la goană prin pădure. În urma lor, a rămas măcelul. "Încă nu ştim câte sunt împuşcate. Valoarea lor ar fi cam de 2.000 de euro, piesa, pentru că sunt femele de lopătari", a declarat pavel Guiu, şef Ocolul Silvic Cişineu Criş.
Pe lângă cele patru ciute, alţi patru pui de lopătari au fost împuşcaţi. Unul dintre ei pare să fi fost lovit chiar cu maşina de teren a braconierilor. Înainte să fugă, braconierii au încercat să ascundă cadavrele animalelor.
Deşi pare o vânătoare de distracţie, pădurarii vorbesc de un braconaj sângeros. Dacă vor fi prinşi, braconierii riscă până la 7 ani de închisoare.
Observator