Antena 3 CNN Actualitate Valeriu Gheorghiţă dezvăluie misterul morţii profesorului din Oradea, care a decedat după ce s-a vaccinat anti-COVID

Valeriu Gheorghiţă dezvăluie misterul morţii profesorului din Oradea, care a decedat după ce s-a vaccinat anti-COVID

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 22:42 07 Feb 2021 Modificat la 22:42 07 Feb 2021
Valeriu Gheorghiţă dezvăluie misterul morţii profesorului din Oradea, care a decedat după ce s-a vaccinat anti-COVID

Gheorghiță susţine că decesul profesorului din Oradea nu are legătură cu vaccinarea.

"Cauza decesului a fost legată de o ruptură de aortă, practic o disecție de aortă, care nu are nicio legătură cu vaccinarea", a spus el.

Gherghiţă s-a referit şi la cazul asistentei medicale decedate după ce a făcut ambele doze ale vaccinului.

"Institutul de Medicină Legală care va stabili, bineînțeles, cauza decesului. După prima și a doua doză de vaccin nu s-au înregistrat reacții adverse, nu considerăm că există o relație de cauzalitate, însă vom aștepta datele oficiale”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19.

Valeriu Gheorghiță este de acord că orice eveniment advers după vaccinare trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate.

"Trebuie raportat și stabilită relația de cauzalitate și încadrarea acelui eveniment advers ca relație adversă sau dimpotrivă, ca reacție coincidentă", a spus el, într-o emisiune la Digi24.

Un profesor universitar a murit după ce a fost injectat cu prima doză de vaccin Pfizer

Un profesor universitar din Oradea a murit după ce i-a fost administrată prima doză de vaccin anti-COVID de la Pfizer - BioNTech.

Bărbatul, Ioan Dzitac, nu a fost depsitat pozitiv şi, astfel, a primit doza în data de 21 ianuarie. El a popularizat imediat momentul pe o reţea de socializare, afirmând că nu are reacţii adverse.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă susţine că nu există, în prezent, elemente care să lege decesul profesorului Dzitac de vaccinul Pfizer.

Ioan Dzitac a fost rector al Universităţii Agora Oradea. Peste 7 zile ar fi împlinit 68 de ani. Autorităţile au declanşat o anchetă în urma morţii profesorului iar necropsia urmează să stabilească motivul exact al decesului.

O asistentă medicală din București a murit la o săptămână după ce a primit doza de rapel a vaccinului anti-COVID

Femeia avea 55 de ani și a murit săptămâna trecută. Ea fusese vaccinată cu ambele doze ale vaccinului anti-Covid, iar necropsia va stabili cauza decesului.

Un comunicat de la Institutul 'Marius Nasta', acolo unde era angajată asistenta, precizează că femeia a murit acasă și că nu a avut nicio reacție adversă, nici după prima și nici după a doua doză.

×
x close