Antena 3 CNN Actualitate Valeriu Gheorghiță: ”7 milioane nu e un simplu număr, sunt oameni care au avut încredere”

Valeriu Gheorghiță: ”7 milioane nu e un simplu număr, sunt oameni care au avut încredere”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 23:56 31 Oct 2021 Modificat la 23:58 31 Oct 2021
valeriu-gheorghita-7-milioane-incredere
Sursa foto: Facebook/RO Vaccinare

„Mulțumesc tuturor celor care au ales să se vaccineze și să fie solidari nevoii de a ne fi mai bine! Fiecare are motivele lui pentru care s-a vaccinat”, a transmis, duminică, Valeriu Gheorghiță.

Acesta a transmis că cele șapte milioane de persoane care s-au vaccinat „au avut încredere”:

„Am fost curioși cu toții care este prima persoană din România care se vaccinează împotriva COVID-19. Am vrut să o cunoaștem, să-i știm povestea. Ce bine ar fi dacă am putea să știm povestea a 7 milioane de persoane. Cu siguranță fiecare poveste este specială. Cred că în felul acesta am fi mai înțelegători, mai uniți, mai toleranți, mai implicați, mai încrezători! Pentru că 7.000.000 nu este un simplu număr. Sunt, de fapt, 7.000.000 de destine, de povești, de oameni, care au avut încredere, care au fost solidari, care nu au rămas indiferenți, care pot schimba viitorul nostru, al tuturor”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

7.004.966 de români s-au vaccinat până acum cu cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar 6.298.197 de persoane s-au vaccinat cu schemă completă. 866.318 au decis să primească și doza a treia.

„Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19.

Prin vaccinare împotriva COVID-19: se reduce riscul de infectare, se reduce riscul de transmitere a virusului, se reduce considerabil riscul de spitalizare, se reduce considerabil riscul de deces.”, a transmis CNCAV.

“Mulțumesc tuturor celor care au ales să se vaccineze și să fie solidari nevoii de a ne fi mai bine! Fiecare are...

Posted by RO Vaccinare on Sunday, October 31, 2021

×
x close