Situaţie
dramatică în comuna Mateeşti, din judeţul Vâlcea, unde
duminică-noapte au continuat alunecările de pământ. Până
în prezent, patru case au fost înghiţite de pâmânt,
iar altele sunt în pericol să fie astupate de pământ.
Mai multe familii au rămas pe drumuri. Luni dimineaţă, echipele de
intervenţie de la Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Vâlcea
au dezmembrat o casă aflată în pericol. O sută pe familii care locuiesc în preajma pârâului care traversează localitatea riscă să fie evacuate.
Luni dimineaţă, echipele de
intervenţie de la Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Vâlcea
au dezmembrat una dintre casele aflate în pericol de a fi înghiţită de pământ -
La cea de-a cincea gospodărie echipele au intervenit doar pentru a salva bunurile proprietarilor, aceştia având o altă locunţă unde pot rămâne. Alte gospodării vecine sunt ameninţate de valul de steril care nu şi-a încetat mişcarea şi înaintează. Dacă va fi nevoie, echipele de intervenţie vor evacua şi familiile de acolo.
Antena 3