Antena 3 CNN Actualitate Val de aer polar peste România. Temperaturile vor scădea dramatic în următoarele zile

Val de aer polar peste România. Temperaturile vor scădea dramatic în următoarele zile

1 minut de citit Publicat la 13:00 05 Oct 2015 Modificat la 13:00 05 Oct 2015
aer.jpg
După câteva zile de vreme frumoasă, spre sfârşitul săptămânii lucrurile se schimba radical. Sunt aşteptate fenomene neobişnuite pentru această perioadă atât din punct de vedere termic, cât şi al precipitaţiilor.

Deasupra ţării noastre vor ajunge rămăşiţe ale unor sisteme noroase care în aceste zile au făcut ravagii în vestul Europei. Astfel, se vor semnala precipitaţii la început reduse cantitativ, marţi şi miercuri, în special în vest şi sud-vest şi mai ales la deal şi la munte.

PUBLICITATE
 
 
 
 
 
 
Miercuri spre joi şi joi va ploua, însă, pe arii extinse, la fel şi vineri, pentru ca la sfârşitul săptămânii viitoare precipitaţiile să înceteze. Joi se şi răceşte semnificativ, iar la munte este posibil ca ploile să se transforme în lapoviţă şi ninsoare.

Pe de altă parte, un val de aer polar se îndreaptă spre ţara noastră dinspre nord şi va ajunge la noi miercuri, când se va putea contasta o răcire semnificativă în nordul Moldovei, unde maximele vor scădea cu 6-8 grade faţă de ziua precedentă, urmând să nu depăşească 14 grade.

În sud-estul teritoriului se mai pot atinge 24 de grade, dar de joi răcirea vremii se generalizează şi se accentuează în toate regiunile. Maximele vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar în Bucureşti, de exemplu, mercurul nu va mai depăşi în termometre nivelul de 14 grade, după ce miercuri se va înregistra o maximă de 19-20.

Spre finalul săptămânii, maximele vor fi cuprinse între 7-15 grade Celsius, iar minimele vor ajunge şi până la minus 4 - minus 5 grade în estul Transilvaniei, urmând să se instaleze îngheţul.

Mai multe informaţii despre prognoza meteo pentru următoarele zile, pe meteoplus.

Sursă: observator.tv.

×
x close