Corneliu Vadim Tudor, îmbrăcat în smoking, cu papion cu picăţele albe, a lansat luni, la Hotel Intercontinental, postul de televiziune Cosmos TV, pe muzică interpretată de Irina Loghin şi Dumitru Furdui şi într-un decor împodobit cu baloane roşii, galbene şi albastre.
C.V.Tudor, care s-a prezentat drept acţionarul majoritar al afacerii, a fost gazda evenimentului şi a vorbit despre importanţa momentului, arătând că noua televiziune nu va fi un post de partid sau unul politic, chiar dacă el, şeful PRM, va avea patru emisiuni pe săptămână, seara, intitulate "Ajutor creştin" (Mediafax).
Corneliu Vadim Tudor îşi deschide televiziune. Postul se numeşte Cosmos TV şi va emite 24 de ore pe zi, dintr-un sediu aflat pe Calea Şerban Vodă. Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat decizia de a autoriza postul în urmă cu o săptămână. Potrivit liderului PRM, acesta "va sta sub semnul Crucii Creştine, va fi mai puţin politic şi mai mult social şi cultural-educativ, propunându-şi o serie de proiecte filantropice".
Banii care vor fi strânşi prin teledon şi televot şi prin fonduri internaţionale vor fi folosiţi pentru construirea unei clinici la Bucureşti pentru transplant de măduvă şi de cornee, construirea de adăposturi pentru câinii fără stăpân în fiecare sector al Capitalei şi la marginea fiecărui oraş reşedinţă de judeţ şi înfiinţarea de cantine sociale.
Vadim ar fi trebuit să ocupe poziţia de director executiv, însă funcţia de parlamentar nu îi permite acest lucru.
Ralu Filip, preşedintele CNA, a declarat că forul pe care îl conduce va monitoriza strict activitatea noului post TV. Filip afirmă că în documentele primite de CNA, printre acţionari nu figurează şi numele lui Vadim Tudor: "Dacă Corneliu Vadim Tudor are altfel de aranjamente, mai mult sau mai puţin oculte, cu deţinătorii de licenţă, pe asta nu am de unde să o ştiu", a afirmat Ralu Filip, citat de Mediafax.
Antena3.ro