Coliziunea a fost atât de puternică încât autocarul s-a răsturnat în afara carosabilului și mai multe persoane au fost grav rănite.
Medicii buzoeni Andreea și Cosmin Ursăchescu au fost răniți în accidentul produs în Dubai, unde se aflau într-o vacanță, împreună cu unul dintre copii, potrivit sansanews.ro.
Copilul ar fi singurul dintre ei care a scăpat nevătămat. Cosmin și Andreea Ursăchescu au fost răniți și au ajuns la un spital din Dubai.
Dr. Andreea Ursăchescu este în stare gravă, fiind deja supusă unor intervenții chirurgicale, în timp ce dr. Cosmin Ursăchescu s-ar afla în comă.
Andreea și Cosmin Ursăchescu profesează în mediul privat, în clinica familiei, una dintre cele mai mari din Buzău.
Și medicul Simona Dascălu e în stare gravă
În același autocar se afla și familia medicului vasluian Simona Dascălu. Doctorița se afla în concediu, împreună soțul și fetița, potrivit romaniatv.net. Se deplasau, împreună cu ceilalți pasageri, spre un obiectiv turistic.
Medicul vasluian a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple traumatisme.
Starea medicului este gravă, dar stabilă.