Formațiunea politică a mai scos la iveală și în urmă cu o lună documente care atestau că în ultimii ani au existat probleme privind calitatea apei potabile furnizate în unele localități din Brașov.
”Tot ce am transmis în ultimii 3 ani despre dezinfecția apei după ureche şi lipsa oricărui profesionalism în domeniul tratării apei în Râșnov se certifică prin rezultatele buletinelor primite de la DSP. Angajarea apropiaților, a membrilor de partid, a rudelor pe diferite posturi călduţe, lipsa unui specialist în domeniul apei/canalizării şi lipsa investițiilor la timpul la care au fost solicitate de specialiști în domeniu (vezi Master Plan 2013), au condus la situația actuală: apă netratată, neconformă cu Legea, care reprezintă un pericol pentru sănătatea celor care o consumă. Situația de-a dreptul umilitoare e reprezentată (şi) de faptul că apa prelevată chiar de la sediul companiei este neconformă cu Legea 458/2002”, a transmis, marţi, vicepreședintele filialei județene USR Brașov, Horia Motrescu, printr-un comunicat de presă, potrivit news.ro.
Acest document a fost însoțit și de copii alte mai multor buletine de analiză a apei realizate în diverse luni ale anului 2022. Analizele arată prezența în apă a unor bacterii precum bacterii coliforme, Escherichia coli sau enterococi intestinali.
”Din buletinele de analiză rezultă că, în luni diferite şi în puncte diferite ale reţelei, apa nu conţine urme de clor, ceea ce înseamnă că nu este dezinfectată corespunzător, în schimb conţine bacterii şi germeni ce pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii oamenilor. Mai mult decât atât, în luna mai, chiar la ieşirea din staţia de tratare, s-au depistat cantităţi uriaşe de E.coli şi Enterococi, pentru care cantitatea admisă de lege este 0! Bacteria E.coli afectează grav funcţionarea organismului şi poate determina apariţia gastroenteritei, infecţiilor de tract urinar, meningitei şi a şocului septic”, a subliniat USR Braşov.