Antena 3 CNN Actualitate Urmează trei luni calde şi secetoase. Prognoza meteo până în octombrie

Urmează trei luni calde şi secetoase. Prognoza meteo până în octombrie

<1 minut de citit Publicat la 13:13 22 Iul 2015 Modificat la 13:13 22 Iul 2015
seceta.jpg
Foto: Agerpres
Se anunţă trei luni de vreme extrem de caldă şi secetoasă. Meteorologii au emis prognoza pana în luna octombrie. 

AUGUST

Temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile multianuale in cea mai mare parte a teritoriului, abaterile termice cele mai mari fiind posibile  îndeosebi in regiunile sudice, sud-estice si vestice.

Cantitatile lunare de precipitatii vor fi deficitare in aproape toata tara, cele mai scazute valori fiind posibile in sud-estul si sudul teritoriului.

SEPTEMBRIE

Cantitatile lunare de precipitatii vor avea o tendinta spre deficit in majoritatea regiunilor, exceptand centrul si nordul tarii unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice.

Temperaturile medii lunare vor inregistra valori peste normele climatologice in sud-estul, sudul si vestul tarii, iar in celelalte regiuni se pot apropia de cele normale.

OCTOMBRIE

Valorile termice vor fi peste mediile climatologice in sud-est si local in sudul si vestul tarii, iar in restul zonelor se vor incadra in normalul perioadei.

Cantitatile lunare de precipitatii vor prezenta valori peste mediile multianuale in majoritatea regiunilor, exceptand sud-estul si local sudul si vestul tarii, unde acestea vor fi apropiate de cele normale.





×
x close